Diabet si bolile conexe
Definiţie
În accepţiunea comună, atunci când vorbim despre diabet ne referim la diabetul "zaharat”, o afecţiune destul de comună şi bine cunoscută de multă vreme, caracterizată prin modificări suferite prin metabolismul glucidelor, şi anume prin asimilarea zahărului de către organism.
Aşa cum se întâmplă adesea în medicină, lucrurile nu sunt atât de simple, în sensul că, pentru a vorbi despre diabetul zaharat o condiţie esenţială o reprezintă creşterea nivelului de glucoză din sânge la un individ (creşterea glicemiei sau hiperglicemia), totuşi există situaţii ce pot fi puse în discuţie în determinarea efectului de "hiperglicemie"; acest caz din urmă simbolizând faptul că este vorba de diabet atunci când devine o constantă şi, în special, pe stomacul gol, moment în care „o valoare ridicată” a glucozei în sânge este considerată a fi, în anumite cantități, absolut normală după masă.
Clasificarea Diabetului (conform genezei sale)
Diabetul zaharat primar sau esenţial
- Diabet de tip 1 sau diabet zaharat insulino-dependent (IDDM, insulin dependent diabetes mellitus în conformitate cu denumirea anglo-saxonă)
- Diabet de tip 2 sau diabet zaharat non insulino-dependent (NIDDM = non insulin dependent D.M.)
Diabet secundar
- diabet la pacienţi fără pancreas (caracteristic, în consecinţă, pentru situaţiile în care o mare parte a ţesutului pancreatic, în special ale părţilor sale glandulare care produc hormoni precum insulina, s-a pierdut din cauza apariţiei unor tumori, inflamatorii sau de tip traumatic).
- diabetul "endocrin" legat de o dereglare hormonală, cauzată de prezenţa unor boli în diferite organe, cu excepţia pancreasului (glanda suprarenală, glanda tiroidă, etc).
Forme rare de diabet zaharat corelate cu boli genetice sau cu leziuni la nivelul receptorilor, care la nivelul ţesuturilor din organism au sarcina de a lega insulina pentru a permite activitatea fiziologică.
Clasificarea diabetului zaharat pe baza testului de toleranţă la glucoză.
Stadiul de diabet Testul de toleranţă la glucoză
Prediabet Normal
Diabet latent Patologic
Diabet manifestat( Glicemie preprandial 120 mg/dl) Testul nu este necesar
Făcând un rezumat:
- concentraţia medie normală de glucoză în plasmă (partea lichidă din sânge), preprandial este de 95 mg/dl (cu o marjă cuprinsă între 60 şi 130)
- o valoare mai mare sau egală cu 140 este prin urmare anormală
- în fapt, American Diabetes Association(*Asociaţia Americană pentru Diabet) indică valorile normale de până la 110 mg/dl preprandialvalorile cuprinse între 110 şi 125 indică un nivel de glucoză "alterat" pe stomacul gol (sau IFG, în limba anglo-saxonă)
- valorile glicemice mai mari de 125 indică diabetul; iar diagnosticul este cert pentru valori ale glucozei egale cu 200 mg/dl în orice moment al zilei sau după 2 ore de la testul de toleranţă la glucoză
- valorile glicemiei cuprinse între 140 şi 200 mg/dl la 120 de minute de la testul de toleranţă la glucoză indică în schimb o toleranţă scăzută la glucoză (IGT, impaired glucose tolerance).
În concluzie, se poate cu uşurinţă înţelege cât de fragilă este trecerea de la o fază potenţială de boală la cea de boală manifestată.
O toleranţă compromisă la glucoză, indicată în urma testului, este doar un diagnostic intermediar în evoluţia clinică a diabetului şi se estimează că boala se va instala la doar 5% dintre pacienţi într-un an sau la 30% în cursul a 10 ani.
Manifestări ale diabetului
În cazul diabetului juvenil, şi anume cea mai rară formă a sa, diabetul de tip 1, secreţia scăzută sau inexistentă de insulină din pancreas duce la o carenţă de glucoză în celule şi la o acumulare anormală de "corpi cetonici", derivaţi din metabolismul substanţelor grase, şi „cetoacidoză”; starea pacientulului fiind caracterizată printr-o epuizare extremă: acesta poate fi deshidratat şi obosit iar condiţiile la debutul bolii pot fi critice, expunând astfel chiar şi viaţa pacientului unui risc major, dacă nu se intervine de urgenţă prin tratament medical.
În cazul diabetului de tip 2, se menţine o anumită funcţionalitate a hormonului de insulină, care duce la o modificare a reglării nivelului de glucoză din sânge, şi o toleranţă scăzută a acesteia sau printro hiperglicemie preprandială, însă, de obicei, pacienţii nu prezintă niciun simptom.
Când boala se manifestă, de obicei în jurul vârstei de 40 de ani (dar cel mai adesea deja după vârsta de 20 de ani), pacienţii pot prezenta deja complicaţii ale bolii.
Obezitatea este prezentă în 80% din cazuri şi s-a identificat o funcţionalitate redusă a insulinei, cauzată probabil de "rezistenţă" receptorilor celulari faţă de aceasta, ca principal factor determinant al unui sindrom plurimetabolic, aşa-numitul "sindrom X". Această manifestare este caracterizată de intoleranţa la zahăr, hipertensiune arterială, obezitate (în special abdominală), tulburări la nivelul grăsimilor din sânge (cum ar fi hipercolesterolemie şi hipertrigliceridemie), degenerarea accelerată a vaselor arteriale mari (ateroscleroză). După cum vom vedea mai târziu, un regim alimentar echilibrat şi "prudent" reprezintă cel mai bun mod de a preveni această boală cu risc ridicat pentru sănătate.