Măsurile terapeutice

Un tratament optim are scopul de a controla valorile glicemiei, prin stabilizarea acestora în valori acceptabile sau bune; adică din momentul în care toate simptomele bolii sunt legate de hiperglicemia persistentă.
Asociaţia Americană pentru Diabet (American Diabetes Association) şi Departamentul Serviciului de Sănătate Publică (Department of Public Health Service) au stabilit standardele recomandate pentru controlul glicemiei la pacienţii cu diabet zaharat:
 

* Procentul hemoglobinei ce transportă glucoza = indicele glicemic al unui pacient de-a lungul timpului.

Există, în mod logic, alte mijloace folosite pentru atingerea acestui obiectiv, în timp ce  instrumentele de diagnosticare pentru a monitoriza controlul diabetului constă, în esenţă, în determinarea rapidă şi frecventă a glicemiei (recoltarea de sânge capilar) şi stabilirea nivelul hemoglobinei A1c (sau hemoglobina glicozilată, proteina din celulele roşii şi anume, formată prin legarea moleculelor de glucoză).

Tratamentul tradiţional este cel de înlocuire cu insulină, în diferite preparate farmaceutice şi se asociază cu tratamentul cu antidiabetice orale în principal de două feluri: solfaniluree şi biguanide.
Primele accelerează absorbţia glucozei şi reduc producţia acesteia; iar cele din urmă întârzie absorbţia acesteia la nivel intestinal.

Tratamentul de bază în cazul diabetului este strâns legat de alimentaţie. Acesta va da rezultate doar prin integrarea lui întrun program terapeutic structurat.

Aspecte psiho-sociale
Debutul uneori dramatic şi brusc al bolii, în special la o vârstă fragedă, poate avea un impact puternic asupra familiei tânărului pacient. Neîncrederea chiar şi furia trebuie să lase loc acceptării realităţii care, cu toate acestea, poate suferi întreruperi: activităţi normale, cum ar fi odihna, exerciţiile fizice, nutriţia şi alte aspecte ale vieţii sociale sunt reevaluate în funcţie de cum o impune noua realitate. În acest context, ca un prim pas, este deosebit de importantă intervenţia unor specialişti având competenţe specifice (psihologi, asistenţi sociali, medici diabetologi) care au posibilitatea de a conduce şi de a „pregăti” tânărul afectat de o boală cronică cât şi pe familia acestuia, pentru a asigura, într-un moment deosebit de delicat echilibrul şi dezvoltarea cât mai armonioasă a personalităţii.

Educarea pacientului şi a familiei sale
Programul este împărţit în trei faze: faza iniţială de informare la debutul bolii, a doua etapă de aprofundare a cunoştinţelor noastre despre această problemă şi a treia fiind cea de actualizare continuă.
Prima etapă este esenţială în sprijinirea familiei care iniţial poate fi confuză şi slab receptivă, însă trebuie să deţină unele concepte de bază cu ajutorul cărora să înfrunte problemele legate de începutul unei terapii care, în cazul pacienţilor tineri sau foarte tineri, va dura pentru mult timp şi poate fi foarte dificilă (cum ar fi administrarea de insulină în cazul pacienţilor cu diabet zaharat de tip 1).
A doua fază va permite abordarea unui program de educare mai aprofundat, prin recapitularea problemelor inevitabile în anumite momente ale vieţii (cum ar fi abordarea consumului de băuturi alcoolice, a viaţii sexuale, condusul maşinilor şi motocicletelor).
A treia fază, care ar trebui să beneficieze întotdeauna de asistenţa unei echipe de specialişti, susţinută de activitatea meritorie a asociaţiilor, trebuie să asigure o continuă actualizare a informaţiilor, prin deschiderea unor perspective, inclusiv prin intermediul mijloacelor de comunicare celor mai inovatoare, cu privire la terapiile inovatoare şi prin consolidarea conceptelor-suport celor mai importante în administrarea afecţiunii de diabet zaharat (exerciţii fizice, obiceiurile alimentare, stilul de viaţă).

Activităţi şi exerciţii fizice
Exerciţiul fizic ca şi celelalte activităţi fizice şi sociale trebuie încurajat şi pe cât posibil favorizat: sporturi practicate în spiritul jocului şi al competiţiei, activităţi de agrement şi preocupări muzicale, care nu numai ca îmbunătăţesc condiţia fizică dar pot ajuta la creşterea stimei de sine şi conducând astfel la o dezvoltare mai armonioasă a personalităţii.

Prevenirea
În această perspectivă se încadrează ceea ce poate fi considerată o activitate preventivă având ca scop principal diminuarea prediabetului latent, realizabil doar prin menţinerea unei greutăţi corporale ideale.
Sub aspectul prevenirii secundare şi terţiare, referitor la diabetul zaharat de tip 2, se plasează intervenţiile uşor de pus în practică, cum ar fi, efectuarea de teste (glicemia) şi adoptarea unor diete adecvate, împreună cu o activitate fizică corespunzătoare pentru pacienţii cu risc crescut, cât şi măsuri ce privesc un control optim al metabolismului, în cazul bolilor evidente, în scopul de a evita complicaţiile, in primis cele cardiovasculare şi care implică costuri ridicate la nivel de individ şi social.
O atenţie deosebită trebuie acordată, în special, monitorizării tensiunii arteriale. Coexistenţa dintre diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială reprezintă un risc mixt foarte periculos, ce duce la cronicizarea sănătăţii arterelor şi care poate declanşa episoade care pot pune în pericol viaţa pacientului.
Indicaţiile privind tratamentul pacienţilor cu diabet zaharat includ recomandări legate de tensiunea arterială care să nu prezinte valori superioare a 130/85 milimetri coloană de mercur, iar studii recente au arătat că valorile mai mici ale tensiunii arteriale pot scădea semnificativ riscul de deces din cauza complicaţiilor cardiovasculare şi renale.
Prin urmare, se evidenţiază importanţa tratamentelor medicamentoase aplicate cu cu terapii combinate, pe lângă sfaturile nutriţionale des citate (a se vedea dieta prudentă în ceea ce priveşte consumul de sare).

Astfel în prevenirea şi tratarea diabetului cât şi a complicaţiilor şi bolilor asociate acestuia, precum obezitatea şi sindromul plurimetabolic, aşa cum s-a precizat mai sus, este foarte importantă dieta, conform şi celor amintite mai sus.
Dieta în sensul cel mai larg, nobil şi corect, nu înseamnă regimul dogmatic şi rigid prin care pacientul se află în faţa unor alimente interzise (multe) şi a celor permise (câteva), ajugând astfel să fie extrem de frustrat de alimentaţia sa.
Dieta trebuie înţeleasă ca o alegere raţională a alimentelor şi a cantităţilor în care este consumat fiecare dintre ele, care trebuie consumate în funcţie de caracteristicile acestora; un regim alimentar variat, corect şi echilibrat, ca rezultat al unei educaţii nutriţionale adecvate, care să confere sfaturi privind alegerea şi să permite evitarea aportului unor doze excesive şi a modurilor exagerate de alimentaţie (de exemplu, dulciurile), care de multe ori sunt consumate în scopuri de gratificare personală, chiar şi în scopuri de "compensare".